Întrebări și răspunsuri

Ce valori are pH-ul unui vagin sănătos?

Un vagin sănătos este uşor acid, cu un pH obișnuit în intervalul de la 3.8 la 4.5. Aciditatea vaginului ajută la controlul bacteriilor şi oferă o protecţie naturală împotriva infecţiilor bacteriene şi micotice. Modificările care afectează pH-ul acid duc la scăderea numărului de lactobacili vaginali şi, astfel, la creşterea riscului de infecţie vaginală.

Cum sunt detectate leucocitele în testele Veneris?

Diagnosticul unei infecţii urinare cauzate de bacterii se bazează pe depistarea leucocitelor şi nitriţilor în urină. Rezultate fals pozitive pot apărea ocazional, la femei, în cazul contaminării probei de urină cu secreţii vaginale. Glicemia ridicată (160mmol/L), greutatea specifică mare a urinei, prezenţa substanţelor cefalexină, lodine, cefalotin sau mari concentraţii de acid oxalic pot influenta rezultatul testului.  Tetraciclina poate duce la o diminuare a reactivităţii, iar un nivel ridicat de medicament poate provoca o reacţie fals negativă. Nitrofurantoin poate schimba culoarea urinei in maro care poate masca reacţia de culoare a zonei cu reactiv. Orice substanţă care provoacă o culoare anormală a urinei poate ascunde reacţia de culoare.

Cum sunt detectaţi nitriții în testele Veneris?

Acest test depinde de conversia azotatului (derivat din dietă) în nitriți prin acţiunea bacteriilor Gram negative din urină. Testul este specific pentru nitriți şi nu va reacţiona cu orice altă substanţă excretată în urină în mod normal. Un rezultat negativ nu demonstrează în sine că nu există o bacteriurie semnificativă. Pot apărea rezultate fals negative când infecţii ale tractului urinar sunt cauzate de organisme care nu au capacitatea de a converti nitratul în nitrit, când urina nu a fost reţinută în vezică suficient de mult (patru ore sau mai mult) pentru a se produce conversia nitratului sau când nitratul alimentar este absent, chiar dacă organismele care conţin reductază sunt prezente. Sensibilitatea testului de nitrit este redusă pentru urină cu greutate specifică mare. Concentraţia de acid ascorbic de 1,42 mmoli/L sau mai mare poate determina rezultate fals negative cu specimenele care conţin mici cantităţi de ion nitrit (13 pmol/L sau mai puţin).

Cum sunt detectate proteinele în testele Veneris?

Acest test depinde de conversia azotatului (derivat din dietă) în nitriți prin acţiunea bacteriilor Gram negative din urină. Testul este specific pentru nitriți şi nu va reacţiona cu orice altă substanţă excretată în urină în mod normal. Un rezultat negativ nu demonstrează în sine că nu există o bacteriurie semnificativă. Pot apărea rezultate fals negative când infecţii ale tractului urinar sunt cauzate de organisme care nu au capacitatea de a converti nitratul în nitrit, când urina nu a fost reţinută în vezică suficient de mult (patru ore sau mai mult) pentru a se produce conversia nitratului sau când nitratul alimentar este absent, chiar dacă organismele care conţin reductază sunt prezente. Sensibilitatea testului de nitrit este redusă pentru urină cu greutate specifică mare. Concentraţia de acid ascorbic de 1,42 mmoli/L sau mai mare poate determina rezultate fals negative cu specimenele care conţin mici cantităţi de ion nitrit (13 pmol/L sau mai puţin).

Cum este detectat sângele în testele Veneris?

Prezenţa sângelui în urină este cel mai bun indicator al afecţiunilor rinichilor şi tractului urinar. Acest test este foarte sensibil la hemoglobină şi, prin urmare, completează examinarea microscopică. Sensibilitatea acestui test poate fi redusă la urină cu greutate specifică mare. Testul este la fel de sensibil la mioglobină ca şi la hemoglobină (concentraţia de hemoglobină de 150-620 pg/L este aproximativ echivalentă cu 5-15 celule roşii intacte din sânge pe microlitru). Captopril şi Lodine pot, de asemenea, cauza reactivitate scăzută. Anumiţi contaminanţi oxidanti, cum ar fi hipocloritul, pot produce rezultate fals pozitive. Peroxidază microbiană asociată infecţiei tractului urinar poate provoca o reacţie fals pozitivă. Nivelurile de acid ascorbic care se găsesc în urină nu interferează cu acest test. Apariția sângelui în urina femeilor în perioada menstruaţiei este normală, de aceea nu se recomandă efectuarea testului în această perioada.

Care sunt stadiile și simptomele sifilisului?

Sifilisul primar: acesta se transmite de obicei prin contact sexual direct. Perioada de incubaţie a infecţiei (perioada de timp de la infectare până la apariţia primelor simptome) este cuprinsă între 3 şi 90 de zile, iar perioada medie este de 21 de zile.

Primele manifestări ale bolii sunt de obicei ulceraţii nedureroase, fără mâncărimi, cu diametru în 3 şi 30 de milimetri. Leziunile pot avea orice formă ajungând în final la stadiul de eroziune sau ulcer. Aceste leziuni apar în general în zona cervixului, la femei, la barbatii heterosexuali in zona penisului si la cei care intretin raporturi intime cu barbati  in zona anala si rectala.

Sifilisul secundar: este caracterizat de leziunile superficiale ale pielii, care arată ca mici denivelări roşiatice sau negre, dure şi noduli roşiatici ce acoperă cea mai mare parte a corpului.

Manifestările acestui stadiu apar la 4-10 săptămâni după infecţia primară. Deşi este cunoscut pentru simptomatica diferită, boala implică cel mai des manifestări la nivelul pielii, al membranelor mucoaselor şi al ganglionilor limfatici. Pot apărea iritaţii de culoare roz-roşiatică pe trunchi şi pe extremităţi, inclusiv pe palme şi pe tălpi. Printre alte simptome ale sifilisului secundar se numără şi febra, durerea în gât, indispoziţia, pierderea în greutate, căderea părului şi dureri de cap.

Stadiul latent (ascuns) al sifilisului: debutează odată cu dispariţia simptomelor primare şi secundare. În absenţa tratamentului, persoana infectată va continua să aibă boala chiar dacă simptomele nu mai sunt. Stadiul latent al sifilisului poate fi recent sau tardiv si  apare după 10-20 de ani de la dobândirea infecţiei şi va dura ani de zile. În stadiile avansate, sifilisul distruge organele interne: creierul, nervii, ochii, inima, vasele de sânge, ficatul, oasele şi articulaţiile.

Sifilisul terţiar se manifestă la circa 3-15 ani după infecţia iniţială şi poate avea trei forme diferite: sifilis gomatos, neurosifilis tardiv şi sifilis cardiovascular. În acest stadiu boala nu mai este infecţioasă.

Sifilisul gomatos se manifestă la 1-46 ani după infecţia iniţială, cu o medie de 15 ani. Această etapă este caracterizată prin formarea unor gome ce arată ca nişte umflături moi, cu aspect de tumoare. Acestea afectează de obicei pielea, oasele şi ficatul, dar pot apărea oriunde.

Neurosifilisul este o infecţie ce afectează sistemul nervos central. Acesta poate apărea devreme, fie asimptomatic, fie sub formă de meningita sifilitica sau târziu, sub formă de sifilis meningovascular, pareză generală sau tabes dorsalis asociat cu probleme de echilibru şi dureri străpungătoare în extremităţi. Printre simptomele sifilisului meningovascular se numără apatia, atacurile de apoplexie şi pareza generală cu demenţă şi tabes dorsalis.

Sifilisul cardiovascular apare de obicei la 10-30 ani după infectarea iniţială. Cea mai des întâlnită complicaţie este aortita sifilitică ce poate duce la anevrism.

Sifilisul congenital, adică infecţia sifilitică, poate fi transmis de la mama la făt. Din cauza consecinţelor severe asupra nou născutului, se recomandă testarea ambilor parteneri înainte de concepţie, pentru a elimina riscurile unei transmiteri.  Virusul sifilitic pătrunde în sistemul sanguin al fătului prin intermediul placentei, determinând astfel infecţia nou-născutului sau chiar moartea fătului.

Simptomele sifilisului congenital:

– scurgeri de secreţii din cavitatea nazală, apoasă;
– erupţie contagioasă ce apare frecvent la nivelul palmelor;
– anemie;
– creşterea în volum a ficatului şi splinei;
– creşterea în volum a ganglionilor limfatici;
– retard în creştere şi dezvoltare.

Manifestările sifilisului la nou născut

Pot exista cazuri de copii născuţi cu sifilis care nu prezintă niciun simptom al infecţiei, alţii pot prezenţa erupţii cutanate sau leziuni genitale şi orale. Printre bolile care pot apărea în primele luni de viaţă ale copilului infectat sunt pneumonia, anemia, icterul, precum şi multe alte complicatii în timpul primelor luni de viaţă. Dacă bebeluşul născut cu sifilis este tratat imediat după naştere, simptomele ar trebui să dispară.