Gonoreea
7 iunie 2014Ce este Hepatita B?
Hepatita B este una dintre cele mai răspândite boli infecțioase la nivel global, care afectează aproximativ 2 miliarde de oameni.
Infecția cu virusul Hepatitei B afectează ficatul. Boala poate fi acută sau cronică și poate fi purtată în organism toată viața, generând afecțiuni grave ale ficatului. Hepatita B poate determina formarea de țesut cicatriceal în ficat, disfuncție hepatică, ciroză hepatică, cancer hepatic și chiar decesul.
Cum este transmisă această infecție?
Hepatita B poate fi transmisă prin contact sexual neprotejat, fiind catalogată ca boală cu transmitere sexuală. De asemenea, se poate transmite foarte frecvent de la mamă la fat în timpul nașterii.
Cine este afectat de Hepatita B?
În timp, specialiștii au identificat o serie de tipologii de oameni cu grad mare de risc:
– persoane cu parteneri sexuali multipli și care nu folosesc prezervativul;
– persoane diagnosticate cu boli cu transmitere sexuală;
– mame infectate care, la naștere, transmit virusul nou-născutului;
– persoane care primesc transfuzii de sânge;
– consumatori de droguri injectabile;
– persoane care călătoresc în țări cu prevalență ridicată de hepatita B.
Care sunt simptomele?
Manifestările infecției cu Hepatita B apar de regulă la un interval de 90 de zile de la infectare, deși majoritatea persoanelor infectate cronic pot fi asimptomatice și până la 30 de ani.
Cele mai frecvente simptome ale Hepatitei B sunt:
– oboseală;
– febră;
– scăderea în greutate;
– urina de culoare închisă;
– lipsa senzației de foame;
– starea de greață;
– durerile abdominale;
– îngălbenirea pielii;
– durerile de articulații;
– vărsăturile.
Cum previi infecția?
Prin folosirea prezervativului în toate cazurile în care partenerul tău prezintă riscul de a fi infectat.
Care este tratamentul?
Medicul decide tratamentul în funcție de stadiul bolii. Dacă este posibil, el poate să administreze pacientului vaccinul antihepatic într-o doză care stimulează sistemul imunitar să lupte împotriva infecției. Dacă boala este descoperită în stadii avansate, tratamentul poate fi foarte sever. Pe timpul efectuării lui, este strict interzisă consumarea de băuturi alcoolice și trebuie respectate în detaliu recomandările medicului. Orice decalaj poate agrava boala.