
Dacă nu am simptome, nu pot avea chlamydia?
10 aprilie 2017
Cât de devreme se pot face testele pentru BTS după sex neprotejat?
26 noiembrie 2018
O cauză importantă a infertilității, dar despre care nu auzi vorbindu-se foarte frecvent, este reprezentată de boli cu transmitere sexuală (BTS). Desigur, te vei gândi că nu este cazul tău, că ești într-o relație monogamă și încerci de ceva timp să rămâi însărcinată.
Nu este chiar așa. Există boli cu transmitere sexuală care evoluează silențios și care au efecte negative atât asupra fertilității feminine; cât și celei masculine, după ani și ani. Agentul patogen poate rămâne în organism mult timp, chiar la ani distanță de la infecție. Boala este asimptomatică sau are simptome aproape insesizabile, dar afectarea la nivelul sistemului reproductiv nu înseamnă că nu există.
Două dintre cele mai frecvente afecțiuni de acest tip sunt infecția cu Chlamydia și gonoreea. Cel mai adesea, acestea trec neobservate și pot conduce în final la boala inflamatorie pelvină (cunoscută ca anexită), ceea ce dublează riscul de infertilitate.
Chlamydia
Infecția cu Chlamydia este una dintre cele mai frecvente boli cu transmitere sexuală. În cele mai multe cazuri, cei infectați nu se prezintă la medicul specialist deoarece nu există simptome evidente.
Doar 30% dintre femeile infectate cu Chlamydia pot avea unele simptome nespecifice; cum ar fi durere abdominală inferioară, spotting (mici cantități de sânge apărute în afara menstruației) sau o secreție vaginală neobișnuită. Dacă boala este diagnosticată, poate fi tratată foarte simplu cu antibiotice. Totuși, multe dintre femei nici nu știu că au această boală, care rămân netratată.
În timp, chiar dacă rezultatele testelor de detectare a infecției cu Chlamydia nu mai sunt pozitive, bacteria poate migra de la nivelul colului uterin către tractul genital superior, astfel instalându-se boala inflamatorie pelvină (BIP).
Gonoreea
Ca și infecția cu Chlamydia, gonoreea reprezintă o boală cu transmitere sexuală destul de comună; care este adesea asimptomatică. Când sunt prezente, simptomele sunt de obicei ușoare – spotting, scurgere vaginală și durere la urinat.
Deși gonoreea poate fi tratată cu succes cu ajutorul antibioticelor, s-a constat în ultimii ani că unele tulpini au dezvoltat antibiorezistență.
Și gonoreea, lăsată netratată, poate conduce în final la BIP.
Boala inflamatorie pelvină (BIP)
BIP afectează tractul genital superior – uterul, trompele uterine și ovarele. Boala apare ca urmare a unei infecții bacteriene la nivelul vaginului și colului uterin (în majoritatea cazurilor, transmisă pe cale sexuală), care avansează în profunzimea tractului genital. BIP se poate manifesta prin durere abdominală inferioară sau poate fi complet asimptomatică. În oricare din cazuri, această afecțiune poate lăsa urme, în cele mai multe cazuri fiind vorba de infertilitate. Trompele uterine sunt supuse unei inflamații cronice, ceea ce conduce la înfundarea lor și imposibilitatea fecundării ovulului. Dacă totuși apare o sarcină, adesea este una în care sunt prezente complicațiile. Conform studiilor de specialitate, una din zece sarcini apărute după BIP este ectopică.
După fiecare episod de BIP, riscul de infertilitate crește: la 12% la femeile care au suferit un singur episod de BIP, la 25%, după două episoade și la 50%, după trei sau mai multe episoade.
Prezența BIP poate conduce la apariția endometriozei, o afecțiune care se manifestă prin creșterea anormală a celulelor endometriale în afara cavității uterine. Endometrul este acel țesut care căptușește uterul, iar extinderea lui la alte organe, cum ar fi ovarele, poate determina infertilitate sau menopauză precoce.
BIP poate fi tratată cu antibiotice. În cazurile severe, este necesară intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea țesutului cicatricial de la nivelul tractului genital superior pentru a rezolva problema durerii abdominale sau pentru a permite instalarea unei sarcini normale.
Ce poți să faci?
Testarea pentru BTS este simplă și destul de ieftină. Pentru cei activi sexuali, este recomandabil un screening anual. În cazul în care remarci anumite simptome; sau ai avut relații sexuale neprotejate cu un partener nou, testează-te pentru BTS. Astăzi ai la dispoziție teste pentru boli venerice la un preț modic, ce îți oferă un rezultat imediat, cu precizie similară testelor de laborator. Cu cât mai devreme este diagnosticată o boală cu transmitere sexuală, cu atât va avea un impact negativ mai redus asupra fertilității.
În cazul în care o persoană este diagnosticată cu o boală cu transmitere sexuală, trebuie să se asigure că și partenerul este testat și tratat, pentru a evita reinfectarea.